Suntem în martie, luna în care celebrăm femeile – mamele, bunicile, surorile, prietenele, dar și pe acele femei care, într-un fel sau altul, lasă o amprentă în viața noastră și a copiilor noștri. Gândul mă duce către toamnă, nu pentru că se apropie, ci pentru că în toamnă Vladimir va încheia grupa mare de la grădiniță. Și, fără să vreau, mă întreb: cine sunt oamenii care l-au format în toți acești ani? Cine sunt cei care i-au modelat răbdarea, curajul, dorința de a învăța?

Răspunsul e simplu: educatoarea lui.

Dacă ne uităm bine, copiii noștri petrec la grădiniță mai mult timp decât petrec acasă, alături de noi. Într-o zi obișnuită, de la ora 7-8 dimineața până la ora 16:00-17:00 după-amiaza, sunt în grijă altcuiva. Noi îi lăsăm dimineața cu gândul la treburile noastre și îi luăm seara, uneori grăbiți, obosiți, cu mintea plină de liste și sarcini. Dar ei? Ei petrec acele ore într-un loc care, dacă sunt norocoși, devine a doua lor casă.

Și aici intervine magia.

Există educatoare care nu vin la grădiniță doar pentru un salariu. Ele vin pentru că iubesc copiii, pentru că știu că au în față niște minți și suflete care se modelează. Ele sunt cele care îi învață să-și lege șireturile, să spună „Mulțumesc” și „Te rog frumos,” să împartă, să aștepte, să își șteargă lacrimile și să încerce din nou. Ele sunt cele care îi ascultă când le spun povești despre casă, despre pisica pierdută, despre visul pe care l-au avut noaptea trecută. Și da, ele sunt cele care îi iau în brațe când le e dor de mama.

Poate că nu ne gândim des la asta, dar educatoarele sunt primele femei, în afară de familie, care își lasă amprenta asupra copiilor noștri. Și, dacă sunt dintre cele bune, rămân în sufletul lor pentru totdeauna.

Așa că azi, de Ziua Femeii, vreau să spun Mulțumesc!
Mulțumesc acelor dascăli care își fac meseria cu sufletul. Care nu văd copiii ca pe niște numere într-un catalog, ci ca pe niște oameni în devenire.
Mulțumesc pentru răbdare, pentru mângâieri, pentru cântecele cântate de sute de ori fără să se plictisească.
Mulțumesc pentru că fac lumea mai bună, una mică, dar plină de viitor.

Îmi doresc să întâlnesc cât mai mulți astfel de oameni. Și, mai ales, îmi doresc ca și eu, și copiii mei, să lăsăm un strop de bine în urma noastră, oriunde am merge.

Pe această cale aș vrea să-i mulțumesc doamnei Niță Cristina, educătoarea de suflet care îndrumă pașii lui Vladimir către lumea cea mare.