Astăzi împlinesc 40 de ani.
Și, sincer, nu știu când au trecut.
Nu știu când s-au adunat atâtea zile, atâtea întâmplări, atâția oameni și atâtea lecții într-o viață care mi se pare că a trecut într-o clipă.

Mă simt uneori tot acolo, pe la 25–26 de ani.
Cu aceleași emoții, aceleași visuri, aceeași dorință de a face lucrurile cu sufletul.
Dar, în același timp, știu că nu mai sunt aceeași.
Timpul te schimbă, chiar și atunci când nu îți dai seama.
Te modelează, te învață, te oprește, te face să privești altfel.

Am învățat multe până aici — de la viață, de la oameni, de la mine însămi.
De la educatori, de la învățători, de la colegi, de la prieteni, de la oameni întâlniți doar o dată.
Cred că fiecare om care mi-a apărut în cale a avut un rost, chiar și cei care au trecut doar o vreme.
Toți m-au învățat ceva, chiar și fără să-mi spună.

La 40 de ani, nu simt nevoia să dau sfaturi, dar aș spune femeilor ca mine:
nu vă grăbiți.
Viața nu e o listă de bifat.
E o sumă de momente — unele line, altele greu de dus — dar toate la fel de importante.

Sunt recunoscătoare pentru tot:
pentru familia mea, pentru soțul care mi-a fost mereu alături, pentru copiii mei — cei mai mari daruri, pentru părinți, pentru rădăcini, pentru prietenii care m-au ținut de mână când nu știam încotro să merg.
Pentru fiecare zi care m-a adus aici, exact așa cum sunt.

💫
Anul acesta am ales să-mi trăiesc ziua altfel — departe, liniștit, pe Bernina Express, printre munți și cer.
Mi-am dorit de mult să ajung în Elveția, și nu întâmplător am ajuns acum.
Am simțit că e timpul să respir, să privesc, să mulțumesc.

Privind pe fereastra trenului, între nori și zăpadă, m-am gândit cât de frumoasă e viața atunci când o trăiești cu recunoștință.
Și mi-am spus că da — 40 de ani e o vârstă minunată.
Pentru că e plină.
Plină de amintiri, de oameni, de iubire, de tot ce m-a făcut să fiu eu.

Nu știu ce va fi mai departe.
Dar știu că vreau să trăiesc frumos, sincer, cu sens.
Să iubesc mai mult, să judec mai puțin, să râd mai des.

La 40 de ani nu e despre vârstă.
E despre recunoștință.
Despre liniștea de a privi înapoi fără teamă și înainte fără grabă.

Mulțumesc, Doamne, pentru tot.

Ne revedem curând,
Laura VAPorDeVise ✨🍂

Zilele trecute am recitit cartea „Mai mult decât un miracol”, scrisă de Claudia Niculae.
Am citit-o prima dată cu sufletul strâns, dar acum am simțit-o altfel.
Poate pentru că am trăit mai mult între timp.
Poate pentru că toamna asta m-a prins într-un alt fel de liniște.

E o carte despre curaj, despre credință și despre puterea unei mame care nu renunță, oricât de greu i-ar fi.
O carte care nu se uită.
Se simte.
Se trăiește.
Te face să-ți amintești cât de fragil e totul, dar și cât de puternic poate fi sufletul omului atunci când iubește.

Nu cred că întâmplător am simțit nevoia să o recitesc acum.
Urmează o plecare — o călătorie pe care mi-am dorit-o de mult, una care simt că vine la momentul potrivit.
Îmi doresc să fie o pauză pentru suflet, un pas între ceea ce a fost și ceea ce urmează.
Poate nu doar o plecare în alt loc, ci o călătorie în interiorul meu.

Pe 16 octombrie voi pleca spre Italia.
Și undeva, între emoție, bagaje și planuri, am înțeles că unele drumuri nu sunt despre destinație,
ci despre ce duci cu tine în suflet.

Cartea Claudiei mi-a amintit că miracolele nu vin întotdeauna cu zgomot.
Uneori vin în tăcere — prin oameni, printr-o carte,
printr-o zi care te oprește din goană și te face să privești altfel.

💛
Dacă nu ați citit-o încă, o recomand din tot sufletul.
E o carte care vindecă și întărește, o poveste reală despre iubire și credință.
O găsiți aici 👉 „Mai mult decât un miracol” – Claudia Niculae, Editura Letras

Toamna asta are pentru mine o semnificație aparte.
În câteva zile voi împlini 40 de ani — o vârstă care mă face să privesc altfel viața, oamenii, timpul.
Poate de aceea simt că tot ce trăiesc acum are mai mult sens.

Urmează o zi specială și o călătorie pe care mi-am dorit-o de mult.
Și, poate, câteva gânduri despre ce înseamnă să ajungi la 40 de ani.

Dar despre asta… voi scrie în curând.

Laura VAPorDeVise📖🍁✈️💛

Astăzi, lumea s-a oprit puțin.
Copiii au avut liber de la școală — s-a anunțat ciclonul Barbara, dar aici, la noi, ploaia cade liniștit, aproape blând, ca o promisiune de liniște. Nu e furtună, e doar o toamnă care și-a amintit că trebuie să plouă.

M-am trezit devreme, ca de obicei. Am pus de o cafea și, pentru prima dată după mult timp, nu m-am grăbit nicăieri. Nu erau ghiozdane de pregătit, nici haine de călcat în fugă, nici claxoane pe stradă. Doar liniștea dimineții și ploaia bătând încet în geam.

🎵 Pentru o dimineață ca asta, ascultă:

Copiii s-au trezit mai târziu, cu fețele calde și zâmbitoare. Le-am spus că azi luăm o pauză cu toții. O zi fără planuri, fără program. O zi în care timpul nu aleargă, ci stă cuminte lângă noi.
Ne-am așezat pe canapea cu pături, am râs, am povestit și am ascultat ploaia. Fiecare picătură parcă spăla o grijă, o oboseală, o grabă din zilele trecute.

E ceva magic în diminețile ploioase de toamnă — acel amestec de frig afară și cald în suflet.
Uneori nu-ți trebuie decât o cafea, o pătură și oamenii tăi aproape, ca să-ți amintești cât de puțin ai nevoie, de fapt, ca să fii bine.

Astăzi nu a fost despre ciclon, ci despre calm.
Despre bucuria de a fi acasă.
Despre pauza aia mică pe care o tot amânăm, dar de care sufletul are atâta nevoie.

Toamna și-a făcut azi loc în sufletul meu. Cu ploaia ei, cu mirosul de cafea, cu râsetele copiilor și cu liniștea aceea care nu sperie, ci vindecă.

Ne revedem curând,
Laura VAPorDeVise 🌧️☕🍂

Când spui „18 ani”, te gândești la majorat, la trecerea către maturitate. Dar când spui „18 ani de căsnicie”, spui mult mai mult: spui poveste, spui încercări, spui bucurii și lacrimi, spui viață împărțită la doi.

🌿 Căsnicia nu înseamnă perfecțiune.
Nimeni nu trăiește doar momente de poveste. Există zile cu soare și zile cu nori. Există discuții, neînțelegeri, oboseală… dar există și împăcări, și îmbrățișări care vindecă, și acea liniște pe care o simți doar lângă omul tău.

💡 Am descoperit că dragostea adevărată stă în gesturile mici.
Nu în cadouri mari, nu în declarații spectaculoase, ci în lucruri simple: o cafea pregătită dimineața, o întrebare sinceră „ai mâncat?”, un zâmbet după o zi grea. Sunt detalii care, puse laolaltă, construiesc o viață întreagă.

🌸 Nu mai suntem cei de acum 18 ani, dar tocmai asta este frumusețea.
Anii ne-au schimbat, ne-au maturizat, ne-au adus griji și responsabilități noi. Și totuși, fiecare etapă a lăsat în urmă amintiri, lecții și bucurii care ne-au făcut mai puternici și ne-au apropiat și mai mult.

📖 Așa cum scria Erich Fromm în Arta de a iubi:
„Iubirea nu este doar un sentiment puternic – este o decizie, o judecată, o promisiune.”
Iubirea nu se rezumă la emoțiile de început, ci devine o construcție continuă, o legătură care se adâncește odată cu trecerea timpului.

✨ Un secret simplu: luați-vă de mână chiar și după mulți ani. Râdeți împreună. Visați împreună. Și nu uitați să vă bucurați de prezent – pentru că el e adevărata comoară.

---

🔑 Ce merită să rămână în mintea fiecărui cititor:
👉 Nu număra anii, numără clipele.
👉 Nu aștepta perfecțiunea, trăiește iubirea.
👉 Nu uita că dragostea nu se ține în cuvinte mari, ci în fapte mici.

---

18 ani nu sunt doar o cifră. Sunt o viață trăită în doi. Și fiecare dintre noi, indiferent de povestea pe care o are, merită să înțeleagă că iubirea nu e despre cât timp stai lângă cineva, ci despre cum alegi să trăiești acel timp.

🌹 La mulți ani tuturor poveștilor de dragoste care cresc odată cu timpul!

🥂 Și da, să recunoaștem: dacă ar fi fost o petrecere clasică de „majorat”, acum ne-am fi pregătit tort, muzică și dans… dar cred că după 18 ani de căsnicie, cea mai bună petrecere e o cină liniștită în doi, cu un pahar de vin și multe amintiri de povestit. 😉

🌿 Ne revedem curând,
Laura VAPorDeVise 💞😊✨

Ultimul meu articol de pe blog a fost despre dietă. Scriam atunci cu entuziasm că vreau să slăbesc, să fiu consecventă, să nu mai renunț. Realitatea? Am renunțat. Nu am slăbit.

La început am simțit că am eșuat. Dar apoi am înțeles că viața nu se oprește ca să aștepte planurile mele. Ea curge mai departe, cu bune și cu grele.

Și în timp ce eu mă luptam cu mine, copiii mei au crescut. Vladimir a început clasa pregătitoare și de fiecare dată când îl duc la școală îmi dau lacrimile. Retrăiesc anii în care îl duceam pe Andrei la aceeași școală. Parcă văd aceleași uși, aceleași bănci, dar cu alt copil în ele.

Când merg după Pavel la grădiniță, mă apasă golul din curte. Îmi amintesc cum era atunci când și Vladimir era acolo. Mă strigau amândoi în același timp – fiecare din alt colț, fiecare cu grupa lui. Acum Pavel e singurul care mă așteaptă, iar lipsa lui Vladimir de acolo mă face să simt că timpul a fugit pe nesimțite.

Nu știu când au trecut anii aceștia. Zilele, lunile, drumurile pe aceeași poartă, cu mâinile pline de ghiozdane și sufletul plin de emoții… toate s-au dus prea repede.

Și-atunci îmi dau seama că da, poate nu am reușit să-mi țin dieta, dar am trăit ceva mult mai valoros: copilăria copiilor mei. Am pierdut kilograme? Nu. Dar am câștigat amintiri.

Iar asta e o greutate pe care o voi purta cu drag întotdeauna. 💙

Tu ce moment simți că a fugit prea repede din viața ta?

Ne revedem curând,
Laura – VAPordevise 🌸

Astăzi, 21 mai, e o zi specială. E una dintre acele zile în care numele parcă capătă greutate și emoție, pentru că în jurul lor sunt oameni dragi. La grădinița copiilor, educatoarele sărbătoresc astăzi numele – și mi se pare atât de frumos cum bucuria se împarte natural, prin zâmbete, urări și îmbrățișări sincere.

Dar nu doar acolo e sărbătoare. Pentru mine, azi e despre tatăl meu – un om blând, sfătos, prezent în tot ce sunt. Și despre sora lui, mătușa mea dragă, care citește aceste rânduri tocmai din Germania. Ce minune! Să știu că scriu aici, în colțul meu de lume, iar cuvintele mele trec granițe, continente, ajungând la cei care contează, dar și la cei pe care nu i-am întâlnit încă.

Uneori mă opresc din scris și mă întreb: cum de ajung gândurile mele la cineva din America, Polonia, Suedia…? Oameni pe care nu îi cunosc citesc ce scriu eu. Ce dar uimitor e internetul – o punte invizibilă, dar trainică, între suflete.

Dacă citești aceste rânduri – fie că porți un nume sărbătorit azi, fie că doar ai trecut pe aici din întâmplare – te îmbrățișez cu gândul. E o zi în care ne adunăm în jurul numelui, dar mai ales în jurul iubirii.

La mulți ani tuturor sărbătoriților! Să vă fie numele lumină, să vă fie sufletul senin!

Cu recunoștință și bucurie,
Eu, cea care scrie din inimă pentru oricine simte cu inima.

Ne revedem curând
Laura VAPorDeVise ❤️⚘️⚘️

Nu pot uita momentul. Era acolo, în mijlocul terenului, cu genunchii murdari și ochii plini de lumină. Ținea trofeul în mâini și zâmbea. Nu doar cu gura, ci cu toată ființa lui.

Zâmbea cu ochii uimiți, cu obrajii aprinși de emoție și cu o energie care pur și simplu radia.
Striga, alerga, îmbrățișa, simțea pe deplin ce înseamnă bucuria unui vis împlinit.
Aceea bucurie pură, de copil care a muncit, a sperat, a plâns și acum… câștigă.
Iar eu, de pe margine, simțeam cum inima mea se ridică odată cu el.

Pentru el, acel trofeu a fost tot ce își dorea.
Munca lui, toate orele de antrenament, toate renunțările, căderile și ridicările — toate s-au conturat în acel moment.
În acel trofeu era întreaga lui poveste. Iar în ochii lui… era o lumină pe care n-am văzut-o niciodată până atunci.

A fost o vreme când își pierduse motivația. Nu mai avea încredere în el.
Și atunci… eu am fost acolo.
Eu, mama. Eu, sprijinul de pe margine. Eu, ochii care nu-l judecau, ci doar îi aminteau cine este.
Eu am sperat în locul lui, am crezut mai mult decât el, am visat cât pentru amândoi.

Și știți ce? A meritat.
Astăzi, copilul meu a gustat dintr-o victorie muncită.
Nu doar pe teren. Ci în suflet.
O bucurie totală, sinceră, de neuitat.
Iar mâine… se va întoarce la antrenamente. Cu visuri noi. Cu o flacără aprinsă în inimă.

Pentru că ce va veni sau nu va veni… nici nu mai contează acum.
Contează că merge mai departe, pe drumul în care crede.
Pas cu pas. Vis cu vis. Împreună.

---

Pentru toți părinții care citesc asta:

Nu renunțați.
Când copilul obosește, țineți-l voi în brațe.
Când nu mai crede, credeți voi pentru el.
Ridicați-l. Ascultați-l. Iubiți-l.
Fiți acolo. E tot ce are nevoie.

Ne revedem curând,
Laura | VAPorDeVise
⛵️✨❤️

---