Mamica de baieti

E a treia zi de Paște și în jur e liniște. O liniște frumoasă, care vine doar după ce-ai trăit din plin: după ce-ai râs, ai ciocnit ouă, ai stat la masă cu cei dragi și ai simțit cum bucuria se așază în suflet, ca într-un cuib cald.

În zilele astea, ne-am reîntâlnit cu familia, cu prietenii, cu copilăria. Am ciocnit ouă cu zâmbetul pe buze și am spus „Hristos a Înviat” din toată inima. Fiecare a adus ceva la masă — nu doar mâncare, ci și amintiri, glume, povești de peste an.

Copiii? Ei au trăit sărbătoarea în stilul lor: s-au certat, s-au împăcat, s-au distrat cât pentru tot anul. Fiecare revedere le-a umplut „caietul amintirilor” cu noi capitole de neuitat. Au alergat, au râs, s-au luptat pentru ouăle cele mai tari, și s-au întors mereu unii spre alții cu o îmbrățișare.

Ce momente frumoase trăim alături de piticii noștri… Ei sunt adevărata sărbătoare. Prin ochii lor vedem din nou farmecul simplu al Paștelui: bucuria de a fi împreună, emoția revederii, veselia sinceră și pură.

Și chiar dacă mesele se strâng, iar vizitele se încheie, rămâne ceva ce nu dispare: iubirea! Aia simplă, caldă, de familie. Aia care ne aduce, an după an, înapoi la aceleași locuri, aceiași oameni și aceleași obiceiuri.

La final, poate că ouăle s-au spart, dar inimile… inimile noastre sunt mai pline ca niciodată.

Ne revedem curând,
Laura – VAPordevise 💛🥚🌸

De Paște, ne bucurăm de ouă roșii, cozonaci, miel, haine noi și da… de un iepuraș simpatic care pare să fi învățat logistica de la Moș Crăciun. Vine tiptil-tiptil, lasă ceva dulce și dispare înainte să apuci să-l întrebi de unde are cheile de la casă.

Dar între toate aceste tradiții frumoase — și delicioase — se strecoară o întrebare importantă:
Ce este, de fapt, Paștele?

Cum le explicăm copiilor că Paștele nu e despre iepuraș, ci despre Iisus? Despre jertfă, iubire, iertare și speranță?

Fără să stricăm magia copilăriei, putem să le spunem cu blândețe că:

• Paștele înseamnă viață nouă

• Iisus a murit și a înviat pentru noi, ca să nu uităm că binele învinge

• Lumina pe care o luăm în noaptea de Înviere nu e doar o lumânare aprinsă, ci un simbol al sufletului viu

Atunci când l-am cunoscut pe soțul meu, am înțeles și mai profund că Paștele nu se încheie atunci când spui „Hristos a Înviat!” și pleci acasă cu lumina în mâini. Slujba merge mai departe, și nu oricum — e un șir de cântări cerești, unele pe care, dacă le asculți cu inima, te fac să plângi și să te bucuri în același timp.

Am înțeles că e greu să stai o noapte întreagă în picioare, dar că merită toată jertfa.
Am înțeles că Vinerea Mare nu e doar despre trecut pe sub masă, ci despre Prohod – poate cel mai profund cântec din tot anul bisericesc. Te cutremuri când îl auzi cântat de o biserică întreagă… e ca o punte între Cer și Pământ.

Și da, nu e greșit nici dacă vine iepurașul cu ceva bun — atâta timp cât nu uităm esența.
Nu uităm că Paștele e despre Lumină. Despre Iubire. Despre Înviere.

Așa că hai să ciocnim ouă, dar să nu uităm de suflet.
Hai să primim daruri, dar și să ne dăruim nouă înșine puțină liniște și credință.
Hai să învățăm copiii noștri că sărbătoarea e frumoasă nu doar pentru ce se vede, ci pentru ceea ce se simte. În inimă.

Ne revedem curând,
Laura – VAPorDeVise

A fost o vreme când le legai șireturile, le tăiai pâinea în formă de inimioară și le ștergeai lacrimile cu mâneca hainei tale. Acum… le mai legi doar cablul de la încărcător, le tai netul (în crize de autoritate parentală) și le trimiți mesaje pe WhatsApp ca să-i chemi la masă:
„Cobori sau îți trimit mâncarea prin curier?”
Pentru că altfel… nu funcționează treaba!

Adolescenții sunt o specie specială. Când îi vezi adormiți cu telefonul în mână la 11 dimineața, după ce toată noaptea au fost în „comunicare profundă” cu prietenii lor pe Discord sau TikTok, îți vine să râzi și să plângi în același timp.

Dar adevărul e că… nu sunt leneși, obraznici sau nepăsători. Sunt doar în plină construcție. Cresc, se caută, se întreabă cine sunt și cine vor să fie. Și uneori, ca să se audă mai bine pe ei, trebuie să te audă mai puțin pe tine.

Asta nu înseamnă că nu au nevoie de noi. Din contră! Doar că au nevoie altfel: mai pe tăcute, mai de la distanță, dar tot acolo, cu prezență caldă și dragoste constantă. Să simtă că suntem aproape, dar nu invadatori. Să știe că pot greși, dar că nu vor fi abandonați. Că pot să ne respingă un „te iubesc” azi, dar îl vor strânge în inimă pentru totdeauna.

Adolescenții noștri cresc, visează, greșesc, iubesc… și au nevoie de noi mai mult decât lasă să se vadă.

Așa că da, îi iubim din toată inima noastră de părinți, chiar dacă uneori ne vor spune: „Te iubesc, dar lasă-mă în pace.”

Și tot ce putem face este să fim acolo: cu ușa deschisă, cu sufletul cald, cu o porție de mâncare caldă și un zâmbet care spune: „Ești în siguranță. Oricând.”

Ne revedem curând,
Laura – VAPordevise
‍🔥‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍‍

Timpul nu iartă pe nimeni. Ne trezim într-o dimineață și realizăm că anii au trecut, că oamenii de lângă noi se schimbă, îmbătrânesc, unii pleacă, iar noi rămânem suspendați între dorința de a opri timpul și imposibilitatea de a face asta. Viața este doar o clipă, un suflu trecător între ceea ce am fost și ceea ce devenim. Și, în graba noastră de a trăi, de a alerga spre ceva mai bun, pierdem din vedere ceea ce avem deja.

Îmi amintesc copilăria ca pe un vis dulce, un loc sigur unde tata era cel mai puternic om din lume. Un stâlp de bunătate, un exemplu de curaj și iubire. Tata era omul care nu se plângea, care își ducea greutățile cu demnitate, care își strângea copiii în brațe și le spunea că totul va fi bine. Dar timpul… timpul l-a slăbit. Și într-o zi, când m-a îmbrățișat, mi-a spus încet, cu o voce răgușită de timp și oboseală: „Doar atât pot acum!”. Atunci am înțeles cât de neiertător este timpul și cât de puțin ne oprim să prețuim ceea ce avem.

Alergăm. Alergăm după bani, după cariere, după planuri pe termen lung, uitând că viața se măsoară în momente, nu în reușite. Când copiii noștri cresc prea repede, când ne uităm în oglindă și vedem riduri care nu erau acolo ieri, abia atunci înțelegem cât de scurtă este clipa numită viață. Și regretăm. Regretăm că nu am stat mai mult alături de cei dragi, că nu am spus „te iubesc” de suficiente ori, că nu am făcut mai multe amintiri împreună.

Dar ce putem face? Cum ne oprim din goana zilnică pentru a trăi cu adevărat? Poate că răspunsul este simplu: să fim prezenți. Să ne bucurăm de clipele mărunte, să spunem cuvintele care contează, să strângem în brațe mai des, să nu amânăm iubirea, să nu amânăm timpul petrecut împreună. Pentru că într-o zi, toate acestea vor deveni doar amintiri. Iar amintirile sunt singurele lucruri pe care timpul nu le poate lua de la noi.

Dacă viața este doar o clipă, haideți să o trăim cu adevărat.

Ne revedem curând,

Laura – VAPordevise

Dacă cineva mi-ar filma fiecare dimineață, sunt convinsă că aș avea deja un show de stand-up comedy. 🎤😂 Serios, ar fi un mix între cursa cu obstacole și o scenă dintr-un film de acțiune.

Totul începe frumos: mă trezesc devreme, îmi beau cafeaua în liniște, îmi fac planurile pentru ziua care urmează. Dar apoi… încep probele! 😅

Proba 1: Echilibrul și rezistența ☕🎒
Cafeaua într-o mână, jucăria preferată în alta, laptopul la subraț, iar ghiozdanele… ei bine, le cari cum apuci. Bonus: un copil atârnat de picior, implorând să nu plece fără plușul uitat sub pat.

Proba 2: Reflexele rapide 🏃‍♀️🔄
Aproape am ieșit pe ușă! Dar… „Maaaami, mi-am uitat cartonașele!” 🎫 „Nu plec fără ele!!” Începe cursa spre cameră, întoarcere la ușă, apoi iar înapoi, că altcineva și-a dat seama că s-a încălțat invers.

Proba 3: Săritura în mașină… și eliminarea 🚗😵
În sfârșit, toți sunt în mașină! Plecăm! Ah, nu, stai! Unde e echipamentul de fotbal? 🎽⚽ Exact! Pe hol, unde l-am pus „să nu-l uităm”. Un sprint final, înapoi în casă, o căutare frenetică, iar în tot acest timp, cafeaua mea deja și-a pierdut jumătate din temperatură și toată savoarea. 😩

Și uite-așa, ajungem la grădiniță printre ultimii, cu mine gâfâind de parcă am alergat un maraton. Educatoarele probabil ne-au pus deja pe lista de „cazuri speciale”. 🙈

Dar hei, cine are nevoie de sală când diminețile sunt așa intense? 💪😂 Până mâine, când reluăm aventura…

Ne revedem curând,
Laura – VAPorDeVise 🚢✨

Hai s-o recunoaștem: viața e ca o călătorie cu GPS-ul defect. 🧭 Știi unde vrei să ajungi, dar drumurile sunt pline de „recalculează”, blocaje și gropi existențiale. Uneori ai impresia că te învârți în cerc 🔄, alteori te trezești pe un drum de țară plin de bălți, deși tu ai introdus „Autostradă spre Succes” 🏆 în destinație. În astfel de momente, ce te ține să nu-ți parchezi visurile și să te așezi resemnat pe marginea drumului? Ai ghicit: credința! 🙌

Credința – cel mai bun „sistem de navigație” pentru obiective

Nu vorbim doar de credința religioasă (deși și aia ajută! ✨), ci de credința în tine, în proces, în faptul că fiecare încercare te duce mai aproape de destinație. 🚀 E acel ceva care te împinge să mai faci un pas chiar și atunci când totul pare să-ți spună „stai jos, nota 4” 😅.

1. Credința îți spune să continui… chiar și când toți ceilalți îți spun să te lași de meserie

Să zicem că vrei să slăbești. 🥗 Te hotărăști că de luni (evident, că doar așa încep marile schimbări) te apuci de dietă. Luni dimineață ești convins că vei reuși. 💪 Marți ești puțin mai puțin convins. Miercuri ești în fața vitrinei cu prăjituri 🍰 și te gândești „dar dacă…”. Credința în obiectivul tău este ce te face să spui „nu” la momentul prăjiturii și „da” la varianta mai sănătoasă. Sau măcar să iei doar o bucată mai mică. 😁

2. Credința te ajută să nu iei eșecurile prea personal

Dacă ai un magazin, știi deja că surprizele nu vin doar de la furnizori, ci și de la clienți. 🍎🥕 De exemplu, vine un client supărat nevoie mare și îți întinde… coaja de la un pomelo. „E prea groasă, vreau banii înapoi!” 🍋😳 În astfel de momente, ai două opțiuni: fie îți pierzi cumpătul și începi să calculezi cât de groasă e răbdarea ta, fie îți păstrezi calmul și îți spui în gând: „Respiră adânc. Credința, Doamne! Credința că azi e doar o zi ca oricare alta…” 😇 Și, cu un zâmbet diplomatic, îi explici clientului că pomelo așa e el de la mama natură – cu coajă groasă și suflet dulce. 🍊😅

Cam așa e cu credința în comerț: uneori, trebuie să crezi că oamenii vor înțelege… chiar și când îți demonstrează că nu! 😄

3. Credința îți dă răbdare

Vrei să fii un părinte bun? 👩‍👦👨‍👧 Ai nevoie de credință. În primul rând, credința că acel copil care aruncă jucării prin casă 🧸 și strigă că nu mai vrea ciorbă 🍜 va crește și va deveni un adult responsabil. Apoi, credința că, deși ai zile în care te simți epuizat, tot ceea ce faci contează.

4. Credința te ajută să nu abandonezi

Orice obiectiv ai avea – să crești un business, să-ți crești copiii fără să-ți pierzi mințile sau să alergi un maraton – vor exista momente în care vei vrea să renunți. Credința e ce îți spune „încă un pas” exact atunci când vrei să te oprești.

Concluzie: Credință+ răbdare = succes

În final, dacă ai un vis, crede în el. Crede în tine. Crede că și momentele grele fac parte din traseu. Și dacă simți că GPS-ul vieții tale te-a dus într-un drum lăturalnic, respiră adânc, recalibrează și mergi mai departe. 🚗💨 Și, dacă totul eșuează, măcar fă-ți o cafea bună. ☕ Că și asta ajută! 😆

---

Ne revedem curând,
💙 Laura – VAPorDeVise 🚢✨

Astăzi este ziua lui. A omului care mi-a arătat ce înseamnă familia, răbdarea și dragostea necondiționată. Nu trebuie să îmi spună nimic ca să înțeleg cât de mult înseamnă pentru mine. Îl știu din priviri, din felul în care își trece mâna peste frunte când e obosit sau din cum își îndreaptă spatele, gata să mai ducă încă o zi grea.

Tata nu a fost niciodată omul vorbelor mari. Dar în liniștea lui era mereu un sprijin. Nu doar că a construit un cămin pentru noi, dar l-a și umplut cu siguranță, blândețe și valori pe care le port cu mine.

Puterea de a rămâne puternic ✨

Viața te încearcă, iar tata știe asta mai bine ca oricine. Dar, exact cum mi-a spus azi-dimineață la telefon:
„Viața îți oferă urcușuri și coborâșuri. Important este cum treci peste ele și ce înveți din fiecare.”

El este un luptător! Un om care nu clachează, chiar și atunci când îi este greu. Doar învață și merge mai departe. Mereu cu optimism. Mereu cu o lecție de viață pe care o împărtășește fără să își propună.

Îmi amintesc serile când mă lua lângă el și îmi vorbea despre viață, fără pretenția că mă învață ceva. Doar îmi spunea povești. Dar din ele am înțeles ce înseamnă munca, ce înseamnă cinstea, ce înseamnă să îți ții cuvântul.

Și totuși, zilele trec prea repede. Știu că nu sunt atât de prezentă pe cât mi-aș dori. Că viața e agitată și, uneori, amân. Dar tata este aici, acum. Și nu vreau să uit asta!

Un nume care leagă trecutul de viitor 👨‍👦

Când am ales numele fiului meu, am știut că vreau să păstrez ceva din tata, să duc mai departe o parte din ceea ce a însemnat el pentru mine. Așa s-a născut Alexie – un nume care leagă trecutul de viitor, care spune o poveste și care, cu fiecare zi ce trece, îmi amintește de omul care m-a crescut.

Învățături care rămân 🌱

Tata m-a învățat fără să îmi spună direct. M-a învățat prin felul în care și-a trăit viața, prin cum a privit fiecare încercare, prin cum a avut mereu timp pentru ai lui, indiferent cât de grea era ziua. Lecțiile lui nu au fost despre teorie, ci despre viață, despre cum să fii om, despre cum să te ridici și să mergi mai departe, chiar și atunci când nimeni nu vede cât de greu îți este.

Întrebări pentru Tine 🤔

✨ Care este lecția cea mai prețioasă pe care ai primit-o de la tatăl tău?
✨ Ce moment ți-a rămas în suflet, acel moment care ți-a schimbat felul de a privi lumea?
✨ Dacă ar fi să alegi o singură trăsătură de la el, una pe care să o duci mai departe, care ar fi aceea?
✨ Ce ți-ai dori să îți amintească mereu copiii tăi despre tine?

Astăzi este ziua lui. Și pentru mine, este una dintre cele mai importante zile.

La mulți ani, tata! ❤️

Ne revedem curând! 💫

— Laura | VAPorDeVise 🚀

Au trecut câteva zile de când n-am mai scris ceva pe blog, dar viața agitată și timpul tot mai puțin m-au făcut să nu reușesc să aștern gânduri în cuvinte. Și totuși, de câteva zile mă gândesc la puterea lor… la cuvinte. La cum doar 26 de litere pot lua o formă sau alta, pot deveni îmbrățișări sau tăișuri, alinare sau răni.

Când eram copii, scriam literele tremurat, cu emoție, încercând să formăm primele cuvinte. „Mama” – poate cel mai cald dintre ele. Apoi, am învățat să construim propoziții, să ne exprimăm gândurile, să dăm glas emoțiilor. Un „Te iubesc” putea umple o inimă de bucurie, iar un „Îmi pare rău” putea șterge lacrimi. Dar am învățat și că literele pot răni. Un „Nu ești suficient de bun” poate frânge vise, iar un „Nu-mi pasă” poate crea distanțe care nu se mai pot repara.

Literele au această forță incredibilă – ele nu sunt doar semne pe hârtie sau pe un ecran, ci ecouri care rămân în suflete. Un mesaj primit într-o zi grea, un bilețel scris din inimă, o vorbă bună spusă la momentul potrivit – toate acestea au puterea de a schimba ceva în noi. Și, la fel, cuvintele nepotrivite, aruncate fără gândire, pot lăsa urme pe care timpul nu le șterge ușor.

Puterea cuvintelor în muzică 🎶

Cuvintele ne definesc, ne apropie sau ne îndepărtează, ne ridică sau ne coboară. Și ce alt mod mai frumos de a simți puterea lor decât prin muzică?

O piesă care reflectă perfect magia cuvintelor este „Poem” – The Motans & Irina Rimes. Versurile sale vorbesc despre cum fiecare emoție devine poezie atunci când este trăită sincer, iar fiecare cuvânt poate construi sau distruge un univers. O melodie care ne amintește că, uneori, un simplu vers poate spune mai mult decât o mie de explicații.

🎧 Ascultă aici: The Motans & Irina Rimes – Poem

O altă piesă care vorbește despre cum ne lăsăm influențați de cuvinte și de imaginea pe care o proiectăm este „Generic” de la The Motans. Într-o lume unde ne pierdem printre fraze goale și aparențe, melodia ne amintește că adevăratele cuvinte contează. Că, dincolo de zgomotul de fond, ceea ce spunem și cum alegem să comunicăm ne definește cu adevărat.

🎧 Ascultă aici: The Motans – Generic

În fiecare zi, avem ocazia să alegem ce scriem, ce spunem, ce lăsăm în urma noastră. Putem ridica pe cineva sau îl putem dărâma. Putem aduce speranță sau putem răni fără să vrem. Depinde de noi ce facem cu cele 26 de litere pe care le avem la dispoziție.

Așa că astăzi aleg să scriu. Să las în urmă gânduri bune, să mă folosesc de litere pentru a aduce puțină lumină. Tu ce ai vrea să scrii astăzi? 💭✍️

Ne revedem curând,
Laura – VAPorDeVise 🚀💙

8 Martie nu e doar o zi în calendar. E o clipă de lumină în care ne amintim de femeile care au fost și sunt coloana vertebrală a familiilor noastre. Pentru mine, această zi e despre mama mea, cea care a crescut cinci copii, fiecare cu firea, visele și drumurile lui, dar cu aceeași temelie: iubirea ei.

Mama n-a avut pauze. N-a avut zile libere. Și niciunul dintre noi n-a simțit vreodată că i-ar fi fost greu. Pentru că mama a știut să facă totul cu o blândețe care ne-a fost lecție și refugiu. Știa să stingă lacrimi, să aline febră, să învețe lecții cu noi, să ne îmbrățișeze când eram mici și să ne înțeleagă când am crescut și credeam că nu mai avem nevoie de îmbrățișări.

A gătit mese calde în zile friguroase, a cusut haine rupte și a strâns în brațe suflete zdrobite de greutăți. A făcut din nopțile ei lungi somnul nostru liniștit și din oboseala ei bucuria noastră.

A fost și mamă, și prieten, și sfătuitor. A știut să ne certe când a fost nevoie, dar mereu cu ochii plini de grijă. A fost stâlpul nostru, chiar și atunci când viața a fost aspră.

Când ești copil, nu te gândești la eforturile părinților, la nopțile nedormite, la grijile și sacrificiile lor. Crezi că totul e firesc, că iubirea lor vine natural, fără preț. Dar când crești și devii părinte, înțelegi altfel lucrurile. Înțelegi cât de greu este să fii răbdător, cât de mult înseamnă să-ți pui copilul pe primul loc, cum e să iubești fără să aștepți nimic în schimb. Și atunci, poate pentru prima dată, îți privești mama cu adevărat.

Felul meu nu este acela de a spune „te iubesc” mereu. Nu sunt genul care să sune la fiecare pas. Și totuși, mă gândesc mereu la ea. Încerc să nu o îngrijorez cu problemele mele, să nu-i împovărez sufletul deja obosit de grijile pentru noi. Uneori ascund de ea, pentru că știu cât de fragilă este acum și cât de mult se consumă atunci când știe că noi nu suntem bine.

Mama, te iubesc pentru cât de mult ne iubești! Știu că mereu ne-ai pus pe noi mai presus de tine, că ai renunțat la tine pentru noi. Pentru toate acestea, îți mulțumesc!

---

🌸 Tu cum îi spui astăzi „Mulțumesc” mamei tale?
🌸 Ce amintire frumoasă ai cu ea, pe care nu ai vrea s-o uiți niciodată?
🌸 Când ai realizat, cu adevărat, cât de multe a făcut pentru tine?

Aștept gândurile tale în comentarii.

Ne revedem curând! ✨
Laura – VAPorDeVise 💫💐💖

Suntem în martie, luna în care celebrăm femeile – mamele, bunicile, surorile, prietenele, dar și pe acele femei care, într-un fel sau altul, lasă o amprentă în viața noastră și a copiilor noștri. Gândul mă duce către toamnă, nu pentru că se apropie, ci pentru că în toamnă Vladimir va încheia grupa mare de la grădiniță. Și, fără să vreau, mă întreb: cine sunt oamenii care l-au format în toți acești ani? Cine sunt cei care i-au modelat răbdarea, curajul, dorința de a învăța?

Răspunsul e simplu: educatoarea lui.

Dacă ne uităm bine, copiii noștri petrec la grădiniță mai mult timp decât petrec acasă, alături de noi. Într-o zi obișnuită, de la ora 7-8 dimineața până la ora 16:00-17:00 după-amiaza, sunt în grijă altcuiva. Noi îi lăsăm dimineața cu gândul la treburile noastre și îi luăm seara, uneori grăbiți, obosiți, cu mintea plină de liste și sarcini. Dar ei? Ei petrec acele ore într-un loc care, dacă sunt norocoși, devine a doua lor casă.

Și aici intervine magia.

Există educatoare care nu vin la grădiniță doar pentru un salariu. Ele vin pentru că iubesc copiii, pentru că știu că au în față niște minți și suflete care se modelează. Ele sunt cele care îi învață să-și lege șireturile, să spună „Mulțumesc” și „Te rog frumos,” să împartă, să aștepte, să își șteargă lacrimile și să încerce din nou. Ele sunt cele care îi ascultă când le spun povești despre casă, despre pisica pierdută, despre visul pe care l-au avut noaptea trecută. Și da, ele sunt cele care îi iau în brațe când le e dor de mama.

Poate că nu ne gândim des la asta, dar educatoarele sunt primele femei, în afară de familie, care își lasă amprenta asupra copiilor noștri. Și, dacă sunt dintre cele bune, rămân în sufletul lor pentru totdeauna.

Așa că azi, de Ziua Femeii, vreau să spun Mulțumesc!
Mulțumesc acelor dascăli care își fac meseria cu sufletul. Care nu văd copiii ca pe niște numere într-un catalog, ci ca pe niște oameni în devenire.
Mulțumesc pentru răbdare, pentru mângâieri, pentru cântecele cântate de sute de ori fără să se plictisească.
Mulțumesc pentru că fac lumea mai bună, una mică, dar plină de viitor.

Îmi doresc să întâlnesc cât mai mulți astfel de oameni. Și, mai ales, îmi doresc ca și eu, și copiii mei, să lăsăm un strop de bine în urma noastră, oriunde am merge.

Pe această cale aș vrea să-i mulțumesc doamnei Niță Cristina, educătoarea de suflet care îndrumă pașii lui Vladimir către lumea cea mare.