A venit și perioada aceea a anului. Știi tu, când toate mamele de băieți intră într-un sprint nebun, cu liste lungi, calcule financiare și dileme existențiale:
Câte mărțișoare trebuie?
Când le dăm? Vineri sau luni?
Se dau și la profesori bărbați?
Dacă uit pe cineva? Dacă dă altcineva și eu nu am luat? Dacă iau prea multe și copilul uită să le dea?
Dacă 1 martie ar fi picat într-o zi de marți sau miercuri, aveam claritatea unui om care bea cafeaua în liniște. Dar anul acesta pică în weekend, ceea ce înseamnă că se deschid două tabere: cei care le dau vineri și cei care le dau luni. Adică fix ca-n dilema bradului de Crăciun – îl împodobești de pe 1 decembrie sau aștepți ultima clipă?
Cert e că, indiferent de strategie, haosul e garantat!
Mărțișorul – între tradiție și shopping list infinit
Pe vremea bunicilor, lucrurile erau mai simple. Băieții mergeau la fete cu un fir alb-roșu, legat frumos, și gestul conta mai mult decât orice altceva. Nu existau colecții întregi de mărțișoare cu sclipici, emoji-uri sau personaje din desene animate. Nimeni nu intra în panică dacă nu avea unul pentru fiecare colegă, vecină, mătușă sau prietenă de familie. Era un simbol al primăverii, al norocului și al renașterii naturii.
Azi? Azi avem mărțișoare cu brățări, cu ciocolată, cu mesaje inspiraționale, unele mai scumpe decât bijuteriile din aur. Când au început să coste mai mult decât o cină în oraș? Și, evident, nimeni nu vrea să pară zgârcit. Așa că lista crește: educatoare, învățătoare, profesoare, colege, vecine… Iar dacă ai trei băieți? E ca un Black Friday pe banii mei!
Partea și mai complicată? Copiii nu prea colaborează. Am încercat să îi fac să participe la selecția mărțișoarelor:
„Vladi, cum ți se pare ăsta?”
„Nu știu… Bine.”
„Pavel, îți place acesta cu fotbal?”
„Nu, vreau desene animate!”
Până la urmă, aleg eu. Ei doar le iau în ghiozdan și, în cel mai bun caz, își amintesc să le dea. În cel mai rău caz, descopăr peste două luni, în buzunarul gecii, un mărțișor zdrobit lângă un ambalaj de biscuiți.
Târgurile de Mărțișor – amintiri cu sclipici și lipici
Anul acesta, ca și în anii trecuti copiii au fost la grădiniță si am participat la târgul de Mărțișor. Nimic nu se compară cu bucuria de a vedea mânuțele lor harnice lipind, decupând și colorând cu toată seriozitatea din lume. Sclipici peste tot, lipici pe masă, resturi de hârtie prin toată casa – dar și niște mărțișoare unice, făcute cu suflet.
Și apoi vine momentul cel mai greu: să le vindem la târg. Am văzut părinți negociind cu propriii copii pentru a cumpăra înapoi mărțișorul făcut de ei, doar ca să îl aibă amintire. Iar copiii, evident, cer cel puțin dublul prețului!
Dar, sincer, niciun mărțișor nu e mai valoros decât cel făcut de propriul copil, chiar dacă e strâmb, lipit greșit sau pictat în culori care sfidează logica. Sunt amintiri, sunt emoții, sunt un simbol al copilăriei.
Mărțișoarele care chiar contează
Recunosc că ceea ce mă impresionează întotdeauna este gestul, nu valoarea materială a mărțișorului. Nu-i așa, domnelor și domnișoarelor? Dacă stau să mă gândesc, cele mai frumoase mărțișoare pe care le-am primit nu au fost cele strălucitoare din magazine, ci cele făcute din carton colorat, lipici și sclipici (mult sclipici, pentru că, nu-i așa, copiii cred că sclipiciul este esențial în orice creație!).
Așa că, deși alergătura după mărțișoare poate fi o provocare anuală, tradiția asta are farmecul ei. E despre atenție, despre recunoștință, despre a păstra un obicei frumos din generație în generație.
Așa că, dragi părinți de băieți, luați-vă o cafea tare și pregătiți-vă de „operațiunea mărțișoare”. Că vineri sau luni, important e să ieșim din asta întregi și, cine știe, poate chiar cu o urmă de zâmbet!
Cum e la voi? Le dați vineri sau luni? Și ce cheltuieli ați avut pentru această misiune? Aștept poveștile voastre în comentarii!
Ne vedem curând,🌸
Laura….VAPorDeVise 😊💖”
Mamica de baieti 