Există oameni care nu pleacă niciodată cu adevărat, pentru că lasă în urma lor cuvinte, amintiri și emoții care dăinuie peste ani. Bunica mea a fost unul dintre acei oameni. Pe lângă poveștile spuse la ceas de seară, obiceiurile simple, dar pline de căldură, și mângâierile care mi-au încălzit copilăria, ea mi-a lăsat și poeziile ei – gânduri așternute pe hârtie, pline de suflet, trăire și înțelepciune.

Relația cu bunica mea a fost una specială. M-a ascultat, m-a sfătuit și m-a îndrumat atât cât a putut. A fost lângă mine enorm de mult, iar pentru mine a însemnat universul întreg. Am iubit-o și îmi lipsește. …..

Această poezie a fost scrisă de ziua mea. În casa bunicilor, pe perete, era un calendar în care avea notat zilele de naștere ale tuturor, ca să nu le uite niciodată. Iar atunci când venea ziua noastră, o marca și se asigura că o sărbătorim așa cum trebuie.

Poezia ei este mai mult decât niște versuri. Este un dar de suflet, o amintire pe care o port mereu cu mine. Prin aceste rânduri, parcă o aud din nou, îmi imaginez vocea ei blândă și simt că, într-un fel, este tot aici, lângă mine.

Și parcă nu este de-ajuns…

„Laura, te roagă maica ta…”

Așa începea mamaia să-mi spună la telefon de ziua mea, rugându-mă să am răbdare să-i ascult poezia.

---

^{Laura, fetița mea}

Laura, fetița mea,
Îți urez de ziua ta
Mult noroc și fericire,
Să ai parte de iubire.

Fruntea să nu ți se-ncrețească,
Inimioara să nu-ți bată
Cu bătăi neregulate,
Pentru necazuri neașteptate.

Să fii mereu fericită,
Cu inima liniștită,
Cu fruntea descrețită
Și de ce din jur iubită .

Să ai fața-n bujorată,
Cum erai când erai fată,
Să ai zâmbetul pe buze
Cât timp vei fi pe asta lume.

Laura, tu să ai mereu
Credință-n Dumnezeu,
Căci Domnul să te ajute
La necazuri neplăcute.

Caci, nu-i viață pe-asta lume
Ca să aibă numai bune,
Și să treci, mamă, prin ele,
Și prin bune, și prin rele.

Sănătate să nu-ți afecteze,
Fața să nu se brăzdeze
Și să știi, fetița mea,
Pe toate le vei învinge.

Dacă Florin te ajută,
Cu atenția cuvenită,
Să-ți fie alături mereu
Și la bine și la rău,

El mereu să te iubească,
Ce meriți să-ți dăruiască,
Să aveți o căsnicie închegată
Pe dragoste-n temeiata

Laura, fetița mea,
Mamaia de-ar mai putea
Ca să facă o minune

Ca să fie pt tine

Toate ce ar fi de bine

Dar, mama în locul meu,
Să te-ajute Dumnezeu,
Eu așa mă rog mereu,

Laura, e de știut,
Mamaia nu te-a născut,
Pieptul meu tu nu l-ai supt,
Nici macar nu te-am crescut.

Dar parcă ești ruptă din mine,
Atât de mult eu țin la tine,
Căci dacă ceva rău ți s-ar întâmpla,
Tare mult m-ar durea.

Asta cred că tu știi bine,
Mamaița ar mai scrie multe,
Dar mă opresc acum aici,
Căci încep să obosesc.

La mulți ani de ziua ta,
Laura, fetița mea,
Să treci de suta de ani
Și să ai noroc de bani.

Te pupă mamaia părintește,
Căci foarte mult te iubește.
Încă o dată, la mulți ani,
Cu sănătate și de bine sa ai parte!

_{17 octombrie 2006…(76 de ani)}

---

I-am promis că, odată, aceste poezii pe care le-a scris le voi publica într-o carte. Le voi aduna, le voi păstra și, într-o zi, le voi dărui lumii așa cum merită. Dar cred că drumurile vieții au făcut în așa fel încât să construiesc acest blog, iar acum cred că este cel mai frumos loc în care pot așterne rândurile poeziei ei. Și nu este doar aceasta. Sunt mult mai multe poezii pe care, cu timpul, poate voi reuși să le adun aici.

Pentru mine, aceste poezii sunt mai mult decât simple versuri. Sunt o fereastră spre sufletul bunicii mele, spre gândurile ei, spre lumea așa cum o vedea ea. Prin acest blog, simt că îi îndeplinesc dorința de a lăsa ceva în urmă, ceva care să fie citit, simțit și, poate, apreciat de cei care se regăsesc în aceste rânduri, ca fiind o parte din profunzimile ei.

Poate că nu am reușit încă să public acea carte, dar fiecare vers pe care îl împărtășesc aici, din poeziile ei, este un pas către acel vis. …..Un vis al ei, un vis al meu ….

Și chiar dacă anii au trecut, chiar dacă ea nu mai este aici, cu mine, poezia rămâne. Și în aceste rânduri, în aceste gânduri scrise cu suflet, o regăsesc mereu.

Mi-a lăsat o amintire neprețuită. Și, ori de câte ori o citesc, îmi amintesc că iubirea adevărată nu moare niciodată.

Voi ce amintiri păstrați de la bunicii voștri? Există un gest, o vorbă sau un moment care vă aduce mereu zâmbetul pe buze? Mi-ar plăcea să le împărtășiți în comentarii.

Ne revedem curând,
Laura – VAPorDeVise ✨❤️📖